Problema consumului de droguri în rândul minorilor este din ce în ce mai vizibilă. Dar ritmul în care se caută soluţii nu tine pasul cu răspândirea rapidă a obiceiurilor nesănătoase. Cu toate acestea, în judeţul Giurgiu se va ridica primul complex medical post-cură dedicat minorilor dependenţi de droguri. Personalul care va lucra aici va fi special pregătit să îi poată ajuta pe tineri sa scape de dependenţă.
În cel mult doi ani, la Adunaţii Copăceni în Giurgiu ar urma să se ridice, în urma unui parteneriat public-privat, un centru de recuperare la standarde occidentale. O soluţie aşteptată de mulţi părinţi care, după ce reuşesc să îşi ducă fii şi fiicele la dezintoxicare, îi iau acasă vindecaţi pe jumătate.
Ideea ridicării unui campus pentru tratarea adicţiilor îi aparţine chiar primarului.
Noul campus ar urma să fie ridicat pe un teren de peste 6 hectare în afara localităţii. Banii pentru proiect provin de la Ministerul Dezvoltării. Un ONG s-a alăturat iniţiativei.
Specialiştii sunt greu de găsit în România, de aceea organizaţia caritabilă organizează cursuri de pregătire pentru tinerii medici.
Noul campus va avea 100 de locuri şi ar trebui să fie gata peste doi ani.
Articol preluat: http://stiri.tvr.ro/